Data publicării: 27.02.2018     

Comunicat de presă

Astăzi, 27.02.2018, în 21 de unități de învățământ din județul Mehedinți cursurile au fost suspendate datorită intensificărilor de vânt și a stratului consistent de zăpadă existent pe carosabil.

Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile și în urma consultărilor cu reprezentanții autorităților publice locale, 18 unități de învățământ  din mediul rural  (Școala Gimnazială Butoiești, Școala Gimnazială Podeni, Școala Primară Poroina Mare, Școala Gimnazială Dumbrava, Școala Gimnazială Breznița Motru, Școala Gimnazială Jiana, Liceul Teoretic ”Gh. Ionescu Șișești” Șișești, Școala Gimanzială Ilovăț, Școala Gimnazială Eibenthal, Școala Gimnazială Greci, Școala Gimnazială Husnicioara, Școala Gimnazială Stângăceaua, Școala Gimnazială Bâlvănești, Școala Gimnazială Cireșu, Școala Primară Șiroca, Școala Gimnazială Bîcleș, Școala Gimnazială Pristol și Școala Gimnazială Tâmna) au solicitat aprobarea suspendării cursurilor pentru ziua de 28.02.2018.

 Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți va monitoriza cu atenție situația unităților de învățământ din județ  pentru a decide, cu operativitate, în funcție de situația vremii, asupra eventualelor măsuri de suspendare a cursurilor.

            În conformitate cu art. 9, alin. (5) din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin OMENCȘ nr. 5079/2016 și modificat prin OMEN nr. 3027/2018, suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului, stabilite de C.A. al unităților de învățământ și comunicate instituției care a aprobat suspendarea cursurilor.

BIROUL DE COMUNICARE