Celebrăm azi și Ziua Culturii Naționale , dar, în special, ziua de naștere a „poetului nepereche”, Mihai Eminescu. Geniul eminescian este ca un continuu și inepuizabil domino, care răstoarnă o multitudine de percepții, care acaparează și care reușește să fie nou, să fie util, să fie interesant pentru generațiile care-l redescoperă de pe băncile școlii până la finalul vieții. Mihai Eminescu, poetul național a fost celebrat cu prețuire de preșcolarii și cadrele didactice de la Grădinița nr. 22 în cadrul proiectului „Copiii despre Eminescu”, alături de elevii de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Odobleja”. De asemenea, starea de sărbătoare, de prețuire a operei poetului a continuat cu activitatea elevilor Colegiului Național „Gh.Țițeica” în parteneriat cu Biblioteca Județeană „I.G.Bibicescu”.
Inspector școlar,
prof. Grațiela Chiriș